Du-te si pune un strajer,Harper Lee

Daca in “…Sa ucizi o pasare cantatoare”Harper Lee ne-a prezentat problemele sociale,iata ca,”Du-te si pune un strajer” abordează mai mult subiectul regăsirii de sine.In ciuda faptului ca,subiectul este indepartat de prima carte,aceasta o completeaza,si mai ales,dezvaluie mai mult din personajele ce noi credeam ca le cunoastem.

Cartea urmareste viata lui Scout,acum o tanara in varsta de 26 de ani.Scriitoarea poarta cititorul prin amintirile fetei oferindu-I ocazia de a cunoaste mai indeaproape personajele,de a vedea cum s-au dezvoltat.Chiar daca anii au trecut peste ea,Scout a pastrat vie amintirea fetitei nazdravane,principiile morale ramand aceleasi.

Cel mai schimbat personaj mi s-a parut Atticus,e total diferit fata de prima de carte.In unele parti am ramas dezamagita de el,dar I-am inteles aceste schimbari,caci anii au trecut peste el,iar unele piese din caracterul omului se mai schimba.

Am terminat cartea intr-un timp scurt,fiind captivata de intensitatea actiunii si dorinta de a afla mai multe despre personaje,mai ales amintirile lui Scout si incercarea ei de a afla cine este ea cu adevarat,Chiar daca “Du-te si pune un strajer” nu urmeaza aceeasi linie ca a “…Sa ucizi o pasare cantatoare”,aceasta reuseste sa contureze mai aproape de realitate decat primul volum.Aceasta continuarea iti dezvaluie ca niciodata nu poti cunoaste o persoana cu adevarat.

Recomand cartea “Du-te si pune un strajer”  si cred ca este cea mai buna completarea a cartii “…Sa ucizi o pasare cantatoare”,autoarea reusind sa ma captiveze si sa ma faca sa o indragesc mai mult.

Advertisements

Sa ucizi o pasare cantatoare,Harper Lee-Recenzie

Scriitoarea Harper Lee reuseste  sa expuna in cartea sa problema eterna a umanitatii-rasismul.Bazandu-se pe un eveniment intamplat in copilaria sa,autoarea surprinde in pura esenta problematica claselor sociale,distrugerea inocentei si curajul de a apara adevarul.Actiunea ne este narata prin ochii inocentei Scout Finch.

 

Compasul moral al cartii este Atticus Finch,un avocat din tinutul Maycomb,Alabama.Acesta are doi copii,Jem si micuta Scout,amandoi manati de curiozitatea de a afla mai multe despre vecinul lor ce nu iese niciodata din casa,Bau Radley,alaturandu-se si Dill,prietenul lor.Setea de cunoastere si aventura ii duce pe cei trei copii in diferite situatii curaj,teama si satisfacere de interes prin “zgandarirea” lui Bau.In cele din urma,curiozitatea si toate celelate inclinatii copilaresti,sunt conduse spre procesul ce macina tinutul Maycomb.

14075228_1087208964665611_1071960462_o

Intreg procesul se invarte in jurul rasismului,autoarea reusind sa surprinda in cele mai mici detalii nedreptatea si asuprirea negrilor.Atticus este pus în fața unei dileme-a alege în a apăra un negru sau nu,iar de răspunsul său răspundea toate învățăturile ce le-a insuflat odraslelor sale,Jem și Scout(Jean-Louise). Acesta hotărăște neîntârziat că dacă nu l-ar apăra pe Tom,negrul pus sub acuzare ,atunci tot ce a clădit el moral pentru copiii sai s-ar ruina. Procesul pune pe masa sumedenia de legi nescrise ale Sudului,aratand injustitia si neluarea in calcul a drepturilor oamenilor de culoare,iar Atticus Finch devine speranta rasei de culoare,dar si a copiilor sai .Finalul aduce stricta concluzie ca “e păcat să ucizi o pasăre cântătoare”.

Mi-a placut aceasta carte pentru cum abordeaza probleme sociale,dar si problemele de viata de zi cu zi.Atticus Finch reuseste sa fie un model demn de urmat pentru copiii sai,dar si pentru noi,cititorii.Acesta reuseste sa ne invete ca acolo unde credem ca nu mai este lumina,tot ce trebuie sa facem este sa o cautam si o vom gasi.Harper Lee asterne o poveste ce s-a intamplat in trecut,dar se intampla si astazi,iar prin scrierea acestei carti reuseste sa aprinda lumina din intuneric.

 

Aimee.

Sambata,20 August 2016

Trec printr-un moment de rascruce,un moment de alegeri,de sete de calauzire.Aseara citeam psalmul 22,unul dintre psalmii lui David,iar el scria “Nu Te departa de mine,caci s-apropie necazul,si nimeni nu-mi vine in ajutor.”M-am identificat mult in versetul asta,pentru ca momentul meu de necaz sta intre o alegere,alegere ce imi va determina o mare parte din viitor.David,in necazul lui,a avut nevoie doar de o singura persoana-de Dumnezeu.Pentru David  tot ce conta era ca Dumnezeu sa fie acolo,sa stea cu el,sa ii stearga lacrimile,atat a contat pentru David,ca Dumnezeu sa ii fie aproape.

Necazul naste in noi mii de intrebari,mii de framantari.Intrebari adresate lui Dumnezeu..David a fost strapuns de necazul sau,incat oasele i se despart,inima i se topeste(Psalmul 22:14),puterea lui este secatuita(Psalmul 22:15),toata suflarea lui a ramas far’ de putere.Ce a facut David in stramtorarea sa?A ales ca liantul sau de scapare sa fie Dumnezeu,sa nu uite puterea Domnului,sa nu uite iubirea imensa aratata fata de unsul Sau.In continuare,psalmistul vesteste  Numele Domnului,vesteste  lucrarea Lui.

Ce fac eu in necaz?Ma plang,ma framant,imi pun mii de intrebari,pun la indoiala raspunsul Domnului.Poate Dumnezeu nu va da raspunsul ce il astept,poate va alege sa lucreze intr-un mod diferit fata de perspectiva mea.Poate va da raspunsul ce il astept.Sau poate ma va pune in asteptare.Asteptarile mele sunt limitate,dar planul Sau e de necuprins.Caci la raspunul cuvenit Domnul va raspunde,caci “nu-Si ascunde fata de el,ci il asculta cand striga catre El.”Iar eu voi spune ca psalmistul “Voi vesti Numele Tau fratilor mei si te voi lauda in mijlocul adunarii.”

 

 

AimeeVerset

Jurnal cu Dumnezeu

Un jurnal e o amintire. O amintire din ce ai fost tu,o amintire ce îți lasă un surâs blând când îți citești trăirile,sentimentele,nervii,o amintire ce îți aduce aminte de minunile făcute de Dumnezeu în viața ta.

Citind acest verset mi-am dat seama cât de important e să avem jurnalul nostru cu Dumnezeu. Nu spun că trebuie să fie strict doar despre asta,poți scrie în el cum ți-a fost ziua,păreri ce le ai,dar jurnalul cu Dumnezeu e absolut necesar. Jurnalul trăirii tale cu Dumnezeu îi o piatră de aducere aminte între tine și El,îi piatra de aducere aminte a lucrării Sale în tine. Nu e musai să scrii mereu în jurnal,nu e necesar să îl ai mereu cu tine și să stai ca pe ghimpi așteptând să notezi ceva în el. Dar minunile,lucrările și chiar suferințele le poți nota,pentru că ele îți vor fi o călăuză bună în  a impregna în tine tot ce a făcut Dumnezeu,a așterne ceea ce doar ochii tăi și a Lui pot vedea. Atunci când necazul îți va părea mare,scrierile tale îți vor și de ajutor de a înțelege că orice lucru îi făcut la vremea potrivită de Creator.
Un jurnal nu e lucru de lepădat,căci tot ce vei scrie în el,tot ce vei transpune va fi parte din tine. Va fi trecutul tău,va fi amintirea pașilor tăi până în momentul prezent. Un jurnal unde să îți scrii emoțiile, gândurile,trăirile va fi o oază de a te cunoaște și de a te înțelege,un grafic al evoluției tale,iar atunci când îți vei citi trecutul Îți vei da seama cât de mult ai crescut.
Așterne-ți intimitatea ta cu Dumnezeu pe foaie și lasă ca El să îți rânduiască pașii.

Vineri,19 august 2016

Un nor negru se asterne pe cerul parca pictat de mana iscusitului Van Gogh.Un picur imi atinge fruntea,ridic ochii si privesc cerul,norul l-a acaparat,transformandu-l intr-o panza gri uitata de lume.Ploaia isi inteteste simfonia,creand ceea ce mintea umana nu poate crea,creand simfonia perfecta,simfonia prin care toamna isi anunta venirea.Stiu,mai sunt multe zile pana la venirea ei,dar pasii ei sunt grabiti,incet,isi ridica aripile pentru a ne imbratisa,pentru a ne saruta si pentru a ne anunta ca e timpul ei.

Da…toamna isi anunta venirea rastalmacind in mine mii de amintiri,mii de emotii,mii de ganduri,dar ei nu pasa.Ea stie ca prin venirea ei imi va aduce mult uitatul prieten,si anume,dorul.Dorul de oameni,de frumos,de clipe…dor de tot ce a fost.Uneori privesc oamenii grabiti si ma intreb daca asa sunt si eu.Daca si eu mereu nu gasesc timp de o vorba buna,de un zambet sincer,daca mereu ma invart intr-un carusel fara sa-mi pese ca cei din jur isi duc lupta singuri.Desigur,si eu am lupta mea,dar parca ii mai usor cand o duci alaturi de cineva,cand impartasesti frontul bataliei tale cu un om…e mai usor…

Toamna imi cunoaste caruselul si incearca sa ii opreasca mersul,dar uneori esueaza.Nu o face pentru ca e prea slaba si eu prea puternica.O face pentru ca vede darzenia ce o am pentru al meu carusel.Ma lasa sa ma invart in el pana cand mecanismele lui vor ceda,pana cand voi ceda,pana cand dorul imi va atinge inima.E adevarat,mi-e dor,dar asta nu inseamna ca las jindul sa ma cuprinda.Nu,il inchid intr-o camaruta,lasandu-l in lacrimile si cugetarile sale.Pana acum nu a reusit sa imi cuprinda pe de-a-ntregul inima,dar ma intreb care-mi va fi starea atunci cand o va face.

Toamna draga,adu-mi degraba dorul calator.

A ta,

Aimee.